Cucuteni Jazz Fest

Cucuteni Jazz Fest

Cine suntem noi?

Un proiect cultural de promovare a muzicii de jazz și a fondului cultural național, la nivel internațional, conceput de Asociația culturală CartelArte LM

Cucuteni Jazz Fest

CUCUTENI JAZZ FEST reprezintă un moment de libertate artistică, un moment de respiro prin conectarea la natură, fiind un bun prilej de a ne lăsa purtați pe ritmuri de jazz într‑un spațiu cu o istorie puternică, formând astfel o imagine dualistă între trecut și prezent.

În cadrul festivalului sunt incluse o serie de activități diverse menite să formeze un cadru plăcut și liniștit pentru participanți, dar totodată să ofere posibilitatea unei experiențe noi. Astfel că, vor fi prezenți în cadrul festivalului artiști alături de care se vor realiza ateliere de Jazz Master Class, de Ceramica Cucuteni, de luterie chitare, de bijuterie și colaj.

Prima ediție a festivalului s‑a desfășurat în iunie 2022, atunci când Cucuteni Jazz Fest a adunat o serie de artiști din România și din afara granițelor.

În acest mod, am reușit să creionăm povestea Cucuteni cu muzică, dans și olărit.

Atunci au pășit pe deal în cadrul festivalului un număr aproximativ de 1500 de participanți din toate colțurile țării.

Ca urmare a unei prime ediții de succes, a existat o creștere mediatică a festivalului, având  un impact puternic în media  națională și internațională.

În consecință, am fost contactați de  diversitate mare de artiști din toate colțurile lumii care și‑au exprimat dorința de a se alătura edițieilor următoare.

Saxophone

Florian Lungu despre Cucuteni Jazz Fest

Dacă jazzul se defineşte ca o artă a spontaneităţii creatoare, deopotrivă în chip benefic ar fi oportun să se manifeste trăsătura de inventivitate şi în latura organizatorică a evoluţiilor live proprii muzicienilor de gen.

Din acest punct de vedere, o idee cu adevărat pertinentă s‑a născut din imaginaţia binecunoscutului instrumentist la trombon, bucium, la alte instrumente de suflat, compozitor, aranjor şi şef de formaţie Liviu Mărculescu꞉ temerarul proiect al unui nou festival moldav de jazz, surprinzător de original mai ales prin perimetrul aparte de desfăşurare, precum acela generos oferit de situl arheologic Cucuteni, obârşie cu vestigii datând din vremea geto‑dacilor!

Viziunea-concept a iniţiatorului a fost aceea a catapultării unui amplu arc peste milenii, invitând melomanii într‑un ambient pitoresc, evocator şi totodată, aşa cum însuşi demiurgul Festivalului declara꞉ apt a crea un spaţiu cultural atipic conectat la natură, influenţat de natură – un loc magic ce predispune muzicianul la inspiraţie pentru improvizaţie.

Ca unul care, ca prezentator, m‑am aflat de la primul la ultimul minut al evoluţiilor scenice în proximitatea actului artistic din cele trei seri muzicale (10, 11, 12 iunie), enunţ cu certitudine izbânda peremptorie a insolitului nou Festival, ceea ce legitimează permanentizarea lui şi în ulteriorii ani!

Aşadar, un sincer bravo lui Liviu Mărculescu, cu atât mai mult cu cât, în absenţa infamantă a susţinerii de orice fel din partea forurilor ieşene, organizatorul a fost nevoit să rezolve integral complicatele resorturi ale concretizării unui atare proiect, cu forţe şi mijloace proprii!

Consemnărilor legitim admirative datorate reuşitelor recitaluri care s‑au înşiruit sub sigla CUCUTENI JAZZ FESTIVAL 2022 li se cuvin adăugate aprecieri pentru calitatea sunetului asigurată de echipa alăturîndu‑i pe Dan Spînu (la pupitrul principal), pe Ramona Cojocaru şi pe Mălina Matricală responsabile pentru amplasamentele scenice. În numele tuturor argumentelor cuprinse în aceste rânduri, aşteptăm cu interes următoarele ediții ale Festivalului CUCUTENI JAZZ!

Ediţii anterioare:

Cucuteni Jazz Fest 2022